Dacian Varga, fostul fotbalist român, a vorbit recent despre perioada în care l-a avut ca antrenor pe Dan Petrescu, actualul tehnician al celor de la CFR.
Se pare că Dan Petrescu nu este diferit de Gigi Becali, cel puțin după spusele lui Dacian Varga. Fostul fotbalist a dezvăluit detalii neștiute despre antrenorul campioanei României.
„Făcea cât un Gigi Becali!”
„Eu nu am avut parte de critici dure din partea patronilor. Niciodată nu a ieșit Vasile Șiman la televizor să dea în jucători, dar în vestiar venea să facă ședințe, da. El vorbea colectiv, niciodată nu dădea exemple, țineau foarte mult ședințele, chiar și două ore și jumătate.
Tot respectul pentru domnul Vasile Bucșaru. La Unirea Urziceni, cred că l-am văzut de două ori și niciodată în vestiar. Dar, în schimb, îl aveam pe Dan Petrescu, care făcea cât un Gigi Becali. Exact ce spune Gigi Becali la TV, nouă ne spunea Dan Petrescu în vestiar. Și gândește-te că l-am prins și la Sportul!", a declarat Dacian Varga, pentru Pro Arena.
Dacian Varga și Dan Petrescu au colaborat la echipe precum Sportul Studențesc, Unirea Urziceni și Kuban Krasnodar. Cei doi au reușit să câștige titlul și să se califice în grupele Champions League când se aflau la Urziceni.