Azi și mâine au loc ultimele trei meciuri din Cupa României, iar CFR Cluj primește mâine replica lui FC Argeș, de la ora 21:00.
„Pentru ei ar fi fantastic să ajungă în semifinală”, spune Dan Petrescu înainte de meciul cu FC Argeș
Antrenorul campioanei Dan Petrescu, atrage atenția că nu ia în calcul o eliminare a echipei lui în această fază a competiției.
„Meciul acesta e mai greu decât cel cu FCSB, din punct de vedere al antrenorului, să motiveze jucătorii. La meciul cu FCSB, jucătorii nu mai au nevoie de mare motivație.
Crezi că jucătorii lui FC Argeș vin și zic: 'Ne dăm la o parte!'? Vin să câștige, pentru ei ar fi fantastic să ajungă în semifinală sau finală. Am văzut ieri cât s-a bucurat UTA că a ajuns în semifinală.
Sunt mari probleme de lot. Mai rău de atât nu se putea. Nu poți să bagi toți jucătorii joi pe ninsoare și duminică, peste două zile, să joci cu FCSB un meci foarte important. Ca peste tot în lume, jucătorii care nu joacă mereu au probleme și vor să joace.
Trebuie să demonstreze, pentru mine nu există scuze. Cei care au jucat mai puțin trebuie să demonstreze și ei că merită să fie la CFR. Unii jucători care nu au jucat mai deloc o să joace mâine din cauza problemelor pe care le avem în lot.
Boateng e accidentat, Camora e accidentat, Bordeianu e suspendat, Deac e accidentat și mai sunt. Patru jucători importanți care nu pot să joace nici măcar cu FCSB. O să trebuiască să joace și joi și duminică.
Tratez foarte serios. Nu am ajuns în sferturi să jucăm să treacă timpul și să pierdem”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Argeș.
Celelalte două sferturi au loc după următorul program: azi, de la ora 19:00 se joacă FC Hermannstadt – “U” Cluj-Napoca, iar mâine, de la 18:00, are loc partida Sepsi – CS Mioveni.
Prima calificată în semifinale este UTA, care a învins, acasă, FC U Craiova 1948, cu 1-0, și va întâlni FC Hermannstadt sau “U” Cluj-Napoca.