Dan Petrescu, tehnicianul campioanei României, și-a exprimat nemulțumirea legată de arbitraj în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Sepsi OSK.
Mai exact, „Bursucul” a enumerat câteva faze la care echipa sa a fost neîndreptățiță. Iată discursul vehement al antrenorului român.
„Am fost dezavantajați în 5 meciuri din 5 în play-off!”
„Îmi place că se fac polemici în săptămâna asta. Hai să luăm meciurile CFR-ului, să ne gândim. Primul meci, cu Rapid, în minutul 94, Maglica marchează, eu nu am văzut ofsaidul nicăieri. Al doilea meci e la Craiova, Ivan are capul în ofsaid și se spune că nu se ia, ci doar piciorul. Deci 4 puncte pierdute.
Când jucăm cu Farul și dau gol ei, se spune că se ia capul lui Braun. Păi, stai, cu Ivan nu s-a luat. Cu FCSB am avut penalty cât casa, la Birligea, nu s-a uitat nimeni la VAR. Deci am fost dezavantajați în 5 meciuri din 5 în play-off. Ar fi trebuit să se retragă clubul, nu doar patronul.
Numai CFR a fost dezavatanjată. Și liniile au fost trase cum au vrut. Colțescu dă penalty, e la 5 metri. Vede clar, se aude de pe bancă că a fost. Vine la VAR, o secundă, și întoarce. Când ai văzut tu mă? Cere mai multe unghiuri, te uiți de mai multe ori”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.