CFR Cluj o întâlnește pe FCSB într-o partidă a etapei a 24-a din Superliga. Meciul are loc duminică, pe Arena Națională, de la ora 22:00.
„A fost o săptămână mai ghinionistă pentru noi”, a dezvăluit Dan Petrescu
Echipa lui Dan Petrescu vine după un succes confortabil obținut pe teren propriu împotriva celor de la Farul Constanța, cu scorul de 3-1.
„Va fi un meci foarte greu. Tot timpul au fost meciurile grele la FCSB. Meciuri intense, de calitate, cu jucători buni în teren. E posibil orice.
E păcat că ambele echipe nu pot folosi cei mai buni jucători. Ei au avut un meci foarte bun cu Manchester United și toată campania lor europeană a fost foarte bună. E păcat că nu au reușit măcar un egal.
Dacă șutul lui Bîrligea intra, era un egal și eu zic că era mai bine pentru ei. Având jucători de calitate, poate nu vor simți lipsa celor 4-5 jucători absenți. Va fi un meci care pe care între două echipe care vor să fie în play-off, iar după să se bată la titlu.
Avem patru jucători absenți. Tachtsidis, Deac, Fica, în continuare accidentat, și Simao, fundașul stânga. În ultimul meci, trei au fost titulari. Din păcate, a fost o săptămână mai ghinionistă pentru noi”, a spus Dan Petrescu.