Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu (57 de ani), a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că în meciul cu Paksi FC, din manșa secundă a primului tur preliminar al Europa League, își dorește ca formația sa să joace foarte prost, dar să obțină calificarea în faza următoare.
"Sunt conștient de dificultatea acestui meci. Nimeni din România nu știe că adversara noastră e neînvinsă în deplasare. Au jucat patru meciuri în deplasare în sezonul trecut și au dat câte două goluri pe meci. Și au jucat cu echipe bune.
Eu înțeleg aceste lucruri, dar lumea spune că suntem favoriți. Nu știu care e motivul, chiar nu știu. Că CFR are tradiție în Europa? Și ce? Și PSG era mai bună ca Chelsea, dar în meciul direct a fost 3-0 pentru Chelsea.
Paksi e o echipă care joacă împreună de mult timp, are un antrenor care știe ce vrea, iar mâine pe teren o să vedeți că am dreptate. Că doar nu inventez. Asta e realitatea, va fi un meci foarte, foarte greu.
Micile detalii și puțin noroc vor face diferența. E nevoie și de noroc... cei de la FCSB au avut noroc în Andorra, asta e realitatea. Fără noroc nu se calificau.
Așa că și nouă ne trebuie puțin noroc mâine. Aș vrea să jucăm foarte prost și să ne calificăm. Să facem cel mai prost meci, dar să ne calificăm.
Să zică lumea ce vrea. Nu vreau să avem 100 de ocazii, să jucăm bine și să nu mergem mai departe", a afirmat Dan Petrescu