Portarul lituanian Giedrius Arlauskis, care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj în octombrie 2021, l-a criticat pe Dan Petrescu din cauza declarațiilor date după amicalul cu Dinamo Kiev. Tehnicianul i-a răspuns la conferința de presă dinaintea meciului cu FC Voluntari.
Răspunsul lui Dan Petrescu pentru Giedrius Arlauskis: „Sunt mulți căroira le-am făcut bine”
Dan Petrescu a criticat arbitrajul după meciul amical CFR Cluj – Dinamo Kiev 0-0, spunând că echipa lui trebuia să primească 203 lovituri de la 11 metri. „Cam bate câmpii Dan Petrescu în ultima perioadă, cu arbitrii, dacă și la meci caritabil zice de arbitru... E prea mult! Trebuie să știi limitele.
M-a pus într-o situație proastă, aveam planuri să joc în continuare, dar am ajuns în situația asta din cauza lor. Niciodată să nu spui niciodată, rămâne de văzut”, a spus Arlauskis.
Iar replica tehnicianului a venit la conferința de presă de dinaintea meciului cu FC Voluntari. „Nu am știut ce a spus, am aflat înainte de conferință. Lui Arlauskis îi doresc tot binele din lume. Nu am ce să zic. Dacă el a spus asta, e opinia lui și o respect.
Fiecare e liber să spună ce vrea. Dacă Arlauskis vrea banii, e problema mea? E problema clubului. Sunt mulți cu care am lucrat și cărora le-am făcut bine. Acum mă critică de dimineața până seara.
Eu nu am criticat pe nimeni, doar de arbitrii mă iau. Nu m-am luat de nimeni niciodată. Am fost atacat de mulți oameni cu care am lucrat și pe care i-am ajutat. Le-am dat salarii, le-am dat să mănânce, iar ei m-au criticat. Ăsta e felul lor de a fi.
Toată lumea mă critică. Accept asta, dar nu uitați performanțele mele ca jucător și ca antrenor. Cei care mă critică nu au asemenea performanțe. Eu îmi fac treaba și merg înainte. Eu critic doar arbitrii și îmi apăr clubul.
Ce să fac? Să intru în polemică? Nu ar fi bine, pentru că mi-aș pierde concentrarea”, a spus Dan Petrescu.