Un jucător de la CFR Cluj a vorbit despre stilul de joc al campioanei României.
Grzegorz Sandomierski, jucător transferat în această iarnă de la Jagiellonia, a vorbit despre stilul de joc preferat al lui Dan Petrescu.
Portarul de 30 de ani recunoaște că CFR Cluj ''omoară'' meciurile cu defensiva, însă este de părere că rezultatele pe care le obțin ardelenii vorbesc de la sine.
"Am observat că multe echipe vor să joace fotbal, să construiască acțiuni începând din propria jumătate. Noi jucăm puțin diferit. Aveam cea mai bună defensivă din campionat. Cel mai important lucru este să nu riscăm, să jucăm simplu și funcționează.
Omorâm meciurile cu defensiva și organizarea noastră. Adversarii câteodată nici nu șutează pe poartă, iar noi jucăm pe contraatac. Rezultatele îl apară pe Petrescu. Am auzit că jucăm urât, dar răspunsul întotdeauna este clasamentul și performanța pe care am făcut-o în Europa League" a declarat Grzegorz Sandomierski pentru presa din Polonia.