Fotbal Intern· 2 min citire

Dan Petrescu, un car de nervi la finalul meciului cu Astra: ”Ăsta e campionatul proștilor! Bătaie de joc!”

Dan Petrescu, un car de nervi la finalul meciului cu Astra: ”Ăsta e campionatul proștilor! Bătaie de joc!”

Dan Petrescu, un car de nervi la finalul meciului cu Astra: ”Ăsta e campionatul proștilor! Bătaie de joc!”

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 2 mar. 2020, 23:39

Dan Petrescu, tehnicianul CFR-ului, și-a arătat din nou nemulțumirea față de sitemul competițional din Liga 1, la finalul meciului câștigat cu greu în fața Astrei Giurgiu.

”Le-am spus la jucători, băieți, am jucat ca proștii, ne-am bătut ca proștii, am dat goluri degeaba. Când am văzut golaverajul în playoff am rămas șocat, 0-0. Păi unde sunt golurile pe care le-am dat. Lăsați-ne măcar golurile pe care le-am dat. Ce dracu, le-am dat degeaba? Ce campionat de proști e ăsta? Campionatul proștilor. Noi suntem proști, cine a făcut regulamentul, și mai proști. Dă-o dracu de aici, ne batem joc de fotbal. Ce vrăjeală e asta? Nu se poate așa ceva! Și golaverajul 0-0 înainte de meci. Pentru ce am jucat un an? De ce l-am mai jucat? Bătaie de joc, sincer. Noi de ce nu facem un campionat cu 18 echipe? Avem Timișoara, avem Pitești, avem Rapid, care vor să joace în Divizia A... UTA sau mai știu eu care”, a tunat Dan Petrescu după victoria cu Astra.

După ce și-a manivestat public, în mai multe rânduri, dezacordul față de sitemul competițional, acum Dan Petrescu le reproșează cârmuitorilor fotbalului românesc și regula U21, care este, în viziunea „Bursucului”, „împotriva fotbalului”.

”Cu regula pe care o avem noi în România nu putem să băgăm jucători pentru echipa națională, trebuie să băgăm jucători tineri pentru U21. Noi trebuie să pregătim echipa U21 sau echipa mare? Să îmi spună și mie cineva de regula asta, că o iau razna. Ne ia punctele, nu mă lasă să bag nici echipa cea mai bună, trebuie să bag de U21... și atunci Păun trebuie să stea pe bancă. Nu e posibilă această regulă, e împotriva fotbalului. Sunt foarte mulți jucători supărați, care stau în tribună. Și acum o să fie și mai mare supărarea în aceste nouă meciuri. Această regulă de U21 îmi taie mâinile și picioarele și mă face să îmi las jucătorii cei mai buni în tribună”, a explicat dan Petrescu.

CFR Cluj a câștigat, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, meciul disputat în compania echipei Astra Giurgiu, în ultimul meci al primei etape a play-off-ului Ligii 1.

Citește și ♦ VIDEO | Bogdan Andone, mulțumit de jocul echipei sale: „Echipa a jucat. CFR este o echipă pragmatică”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News