Fotbal Intern· 2 min citire

Dan Șucu a dezvăluit de ce Marius Șumudică nu a ajuns pe banca tehnică a Rapidului

Marius Șumudică

Marius Șumudică

Scris de Popescu Mihai Publicat: 7 sept. 2023, 08:09

Rapid a rămas fără antrenor înaintea începutului noului sezon.

Adrian Mutu a părăsit echipa după doar 16 luni, fiindcă a primit o ofertă de nerefuzat de la gruparea Neftchi Baku.

Dan Șucu și Victor Angelescu, cei doi acționari, și președintele Daniel Niculae l-au adus pe banca tehnică pe Cristiano Bergodi, deși Marius Șumudică și-a dorit să devină tehnicianul echipei.

Acum, Dan Șucu a explicat de ce l-au ales pe Bergodi în locul lui Șumudică.

”Ar trebui să ne uităm la termenul foarte scurt în care Rapid a rezolvat problema. Faptul că în două zile am avut un nou antrenor, ar trebui sesizat. Noi ne-am dorit ca Bergodi să vină în locul lui Mutu. Este un sentiment de siguranță. Din punctul meu de vedere, Șumudică inducea mai puțin acest sentiment. L-am avut ca primă opțiune pe domnul Bergodi.

Este un lucru foarte bun pentru Rapid. Nouă ne-a fost frică ca Bergodi să nu meargă la Cluj, după ce a plecat de la Sepsi. Probabil că Șumudică devenea o opțiune dacă Bergodi nu venea. Mi se pare peiorativ să îi propui lui Șumudică să vină dacă nu vine alt antrenor. Speranța mea este ca domnul Bergodi să fie excepțional.

Avem mai multe opțiuni după Bergodi. Noi trebuie să fim sinonimi cu ideea de implicare și siguranță”, a spus Dan Șucu, potrivit DigiSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News