Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, spune că ar trebui introdusă în fotbal o regulă care se aplică în handbal. Este vorba despre eliminarea unui jucător timp de câteva minute, apoi are dreptul să revină pe teren.
"În viitor cred că va exista ceva similar cu handbalul. Cu minute de eliminare. Mi se pare că e obligatoriu să existe așa ceva", a spus Dan Șucu.
În handbal, dacă un jucător este eliminat de trei ori într-un meci, atunci nu mai poate evolua în acea partidă.
Principalul finanțator al Rapidului, Dan Șucu, a vorbit despre rivalii din Superligă. Cel mai apropiat îl simte pe Gică Hagi, iar cu Gigi Becali nu are puncte comune.
„Cel mai apropiat mă simt de Gică Hagi și cel mai diferit mă simt de domnul Becali. Astea sunt extremele, după părerea mea”, a spus Dan Șucu la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Finanțatorul Rapidului a vorbit și despre Ioan Varga, șeful de la CFR Cluj. Cele două cluburi au colaborat în ultimele perioade de mercato, dar Șucu încă nu are foarte multe informații despre omologul lui.
„Am relații corecte, normale, cu Neluțu Varga. N-am înțeles ce business desfășoară dânsul, dar pot să trăiesc și fără să știu. Anul acesta mi-a plăcut modul în care au restructurat nivelul de cheltuieli, păstrând și rezultatele.
Mi s-a părut aproape miraculos. E un miracol să reduci costurile la jumătate, să vinzi de aproape 12 milioane, să vii cu 10 jucători noi… înțeleg că sunt lucruri foarte greu de realizat, din ce îmi spun oamenii mei”, a comentat Șucu.