Adrian Mutu va prelua CFR Cluj în aceste zile. Dan Șucu, fostul său patron de la Rapid, a reacționat după ce a aflat decizia ardelenilor.
Acționarul majoritar al giuleștenilor l-a lăudat pe „Briliant” pentru munca depusă la echipa sa, dar nu este de acord cu faptul că va fi adversar de acum.
„Nu-mi convine!”
„Nu-mi convine. Recunosc, nu-mi convine că Mutu se duce la CFR Cluj. Chiar mă gândeam cum e viața. În vară era antrenorul Rapidului și-acum îl vom avea adversar. Da, e o situație ciudată, ca să zic așa, să jucăm împotriva lui Mutu, dar asta e viața, ăsta e fotbalul.
Vedeți dumneavoastră ce întorsături spectaculoase sunt de situație? Dar Mutu este un antrenor pe care eu l-am apreciat mereu. A făcut o treabă foarte bună.
Adi este un antrenor valoros și este clar un plus pentru CFR. Mergem înainte, nu avem ce să facem. Știți cum e… Până la urmă, părerea mea contează mai puțin. Mutu e noul antrenor al CFR-ului din ce-mi spuneți dumneavoastră și asta e tot ce contează.
Va fi ciudat să-l vedem în postura de adversar al Rapidului. Și mai e un lucru important, chiar dacă s-au schimbat mulți jucători la noi. Mutu totuși e un tehnician care cunoaște Rapidul. De-aia v-am spus că sincer nu prea îmi convine că s-a dus la CFR.
Chiar vorbeam cu colaboratorii mei. Nu știu, cumva ombilical sau e o chestie de destin, am început să fim foarte legați de CFR Cluj, apropo de faptul că am transferat jucătorii de la CFR Cluj, cu Mutu, fost antrenor al Rapidului, care se duce și pregătește CFR-ul…”, a spus Dan Șucu, conform celor de la Fanatik.