Fotbal Intern· 2 min citire

Dan Șucu și Victor Angelescu au decis soarta lui Marius Șumudică! Anunțul oficial al clubului

Marius Șumudică

Marius Șumudică

Scris de Ion Gabriel Publicat: 24 apr. 2025, 17:15

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Marius Șumudică, și-a anunțat demisia în fața suporterilor rapidiști la finalul partidei din deplasare cu FC Hermannstadt, pierdute cu 1-2, miercuri seara, în semifinalele Cupei României.

„Marius Șumudică are un contract valabil, pe care trebuie să-l ducă la bun sfârșit”, au anunțat Șucu și Angelescu

La plecarea de la stadion, câteva sute de fani l-au așteptat pe tehnician la autocar și i-au cerut demisia. Inițial, acesta a urcat în autocar, după care a coborât și a discutat cu ei, transmițându-le, conform unei înregistrări difuzate de Prima Sport, că începând din acel moment nu mai este antrenorul formației giuleștene. Numai că acționarii au altă părere.

„Marius Șumudică este antrenorul Rapidului!

Acționarii clubului Rapid, Dan Șucu și Victor Angelescu, împreună cu antrenorul Marius Șumudică, s-au întâlnit astăzi pentru a discuta despre situația actuală a echipei și despre șansele de îndeplinire a ultimului obiectiv al sezonului.

Din perspectiva conducerii, Marius Șumudică are un contract valabil, pe care trebuie să-l ducă la bun sfârșit, mai ales cât timp mai există șanse matematice de calificare în cupele europene.

Eliminarea din Cupa României ne-a răpit posibilitatea de a cuceri un trofeu în acest sezon, însă mai sunt cinci etape de disputat în Superligă, iar locul 4 ne-ar putea readuce în Europa după o absență de 13 ani.

Este momentul să strângem rândurile și să luptăm până la capăt!”, a transmis FC Rapid pe pagina de facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News