Daniel Oprița, tehnicianul celor de la CSA Steaua, a vorbit recent despre meciurile de pe teren propriu ale echipei sale.
Mai exact, antrenorul este deranjat de lipsa fanilor. Oprița i-a criticat pe cei care se afirmă drept steliști adevărați, dar absentează de la meciurile lui CSA.
„A venit Dejul și se auzea pe stadion ”Dejul, Dejul!”/ E o frustrare și pentru noi!”
„Mă refer și la suporteri, nu la galerie. La oamenii care scriu, care doar stau și spun că sunt steliști până la moarte… Când nu a mai venit Peluza Sud, din cauza problemei care a fost, s-a văzut. Eu nu vorbesc de ei și de cei de la Tribuna 2.
Au fost meciurile cu Oțelul, cu Dej, niște derby-uri de clasament. Poate băieții ăștia, fotbaliștii, vor și ei să simtă că joacă la Steaua. A venit Dejul și se auzea pe stadion ”Dejul, Dejul!”.
E o frustrare și pentru noi. Mă uitam de pe bancă și întrebam pentru ce jucăm. Să vezi stadionul gol… Suntem steliști, știm că suntem în Liga 2, dar credeam că vom promova în Liga 2 și vom juca cu 7.000-8.000 de spectatori.
La Tribuna 0 sunt biletele pe care le primim noi de la club și le dăm apropiaților. Văd aceleași fețe și când e frig, și când e cald. Eu înțeleg, galeria nu poate să vină acum, ei oricum au venit și în deplasare lângă noi mereu. Au rămas doar ei cu noi.
Restul, cei care se bat cu pumnul în piept, e stadionul gol. M-am săturat și eu de întrebarea asta cu stadionul gol, găsesc scuze, zic că sunt plecați la mare, că sunt plecați la munte”, a declarat Daniel Oprița, pentru „Națiunea stelistă”.