CSA Steaua a pierdut astăzi la Târgu Jiu. „Militarii” au condus la pauză (2-1), dar au pierdut în cele din urmă în fața celor de la Viitorul Pandurii (3-4).
Daniel Oprița, tehnicianul celor de la CSA, a oferit o primă reacție după partidă. Antrenorul bucureștenilor și-a demolat jucătorii pentru prestația contra gorjenilor.
„Și-au bătut joc de munca altora! Trebuie să le fie rușine!”
„Ce să fac? Trebuie să accept realitatea, asta e. Am pierdut un joc pe care l-am avut în mână. Când nu respecți fotbalul, pățești ce am pățit noi. Sper să conștientizeze ce au făcut astăzi, și-au bătut joc de munca altora. Alții și-au făcut treaba.
La 2-0, au început să meargă pe teren, li s-a urcat la cap. Le-am spus și la pauză să intre serios, că Pandurii va veni cu moral și încredere.
Le-am făcut niște cadouri pe care le poți face doar când nu ești concentrat. O să analizăm, fiecare a greșit. Eu am încercat la pauză să-i atenționez, le-am spus că nu-i meciul terminat. Trebuie să te miști. Ei, după 2-0, n-au mai făcut-o și s-au trezit prea târziu, când erau deja amețiți.
Avem probleme, dar asta nu e o scuză. Avem trei fundași centrali accidentați, acolo avem probleme. De la 2-0, cu o echipă căreia puteai să-i dai mai multe goluri... Când facem greșelile pe care le-am făcut și când avem atitudinea pe care am avut-o, se întâmplă ce s-a întâmplat.
Suntem pe primul loc, dar sper să ne trezească acest joc, să nu mai fie această atitudine, această nepăsare. Trebuie să le fie rușine. Fiecare trebuie să-și dea seama unde a greșit. Nu vorbesc de renunțat la jucători.
Acest meci era de câștigat, îi controlam, aveam 2-0. Ne-am pus noi probleme, asta s-a întâmplat”, a declarat Daniel Oprița, după eșecul cu Viitorul Pandurii.
În urma acestei partide, CSA Steaua rămâne în continuare pe locul 1, cu 26 de puncte, la doar un punct de locul 2 (Unirea Dej). „Militarii” au suferit astfel a doua înfrângere a sezonului.
Viitorul Pandurii se află pe locul 12, cu 15 puncte după 12 etape.