Fotbal Intern· 2 min citire

Daniel Oprița l-a contrazis pe Adrian Popa în privința plecării de la CSA Steaua: „Nu sunt alte posibilități”

Daniel Oprița

Daniel Oprița

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 7 iul. 2023, 17:43

Echipa CSA Steaua a remizat, 2-2 cu CS Tunari, într-un amical, cu 3 zile înaintea plecării în al doilea cantonament.

CSA Steaua pleacă luni în al doilea cantonament

Golurile formației antrenată de Daniel Oprița au fost marcate de Buziuc (56) și Chunchukov (68–p). tehnicianul a folosit câte o formulă de ehcipă pentru în fiecare repriză.

În prima parte a confruntării a apelat la Frânculescu – A. Ilie, Vîrtej, Sierra, Maftei – Topuzov, Adamcsik, Bărbulescu, Gabor – Chipirliu, Boiciuc. După pauză i-a trimis în teren pe Iancu – Dobrescu, Vîrtej (64 – Wallace), Avram, Drăghici – Raicu, Matei – Ilie (80 – Maftei), Enceanu, Buziuc – Chunchukov.

La finalul partidei, Oprița a fost mulțumit de prestația elevilor lui în primul amical al verii. „A fost un antrenament bun. A fost primul amical. Suntem o echipă nouă, asta deoarece am schimbat mulți jucători.

Am avut antrenamente grele, câte două pe zi, iar de luni plecăm în al doilea cantonament. Păcat că nu am reușit să câștigăm, am luat două jocuri ușor.

E normal să mai schimbăm, să mai venim cu un suflu nou. Vrem să prindem play-off-ul și după să ne gândim la promovare”, a spus el.

„Nu sunt alte posibilități”, a spus Daniel Oprița, referindu-se a motivul plecării lui Adrian Popa

Tehnicianul s-a referit și la plecarea veteranului Adrian Popa de la echipă. Jucătorul declarase că nu din cauza banilor a refuzat să-și prelungească înțelegerea.

„Asta a fost decizia, nu s-a înțeles cu cei din club. Nu sunt alte posibilități la momentul acesta, trebuie să ne încadrăm în ce avem, cel puțin în momentul de față, până vin potențiali investitori.

Sper să se rezolve această problemă și să putem promova. Am vorbit cu comandantul și mi-a spus că sunt discuții, sunt șanse destul de mari.

Sperăm să avem acest drept până la începerea campionatului. Rămân la echipă, nu m-am gândit la altceva”, a încheiat tehnicianul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News