Fotbal Intern· 2 min citire

Daniel Oprița și-a ales omul de gol! Cine este atacantul care s-a prezentat la reunirea Stelei

Sursa foto- "AS 47"/Facebook

Sursa foto- "AS 47"/Facebook

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 iun. 2021, 18:54

Fără drept de a promova în sezonul următor în Liga 1, "militarii" vor să își contureze lotul pentru menținerea în eșalonul secund al României!

Steaua a reușit să își îndeplinească principalul obiectiv din acest sezon și să obțină astfel mult așteptata promovare. Acum, elevii lui Daniel Oprița speră să revină în prim-planul fotbalului românesc cât mai rapid, dar înainte de asta vor trebui să își rezolve problemele din punct de vedere administrativ și să se privatizeze. Deși clubul a ajuns în Liga a 2-a, atmosfera din tabăra „roș-albaștrilor” este una extrem de agitată.

După ce atât antrenorul echipei, Daniel Oprița, cât și managerul clubului, George Ogăraru, au declarat că vor fi mai multe transferuri în această vară, bucureștenii pare că au dat deja prima lovitură. Potrivit informațiilor de pe pagina de Facebook "AS 47", atacantul Vasile Buhăescu este noul jucător al Stelei și a fost deja la reunirea "militarilor".

buhaescu

150.000 de euro este cota de transfer a lui Buhăescu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. FC Vaslui, ASA Târgu Mureș, Metalul Reșița, CS Mioveni, Olimpia Satu Mare, Juventus București, FC Argeș și Petrolul Ploiești sunt echipele pentru care a evoluat de-a lungul timpului fotbalistul în vârstă de 33 de ani.

24 de meciuri și 10 goluri reprezintă bilanțul jucătorului în acest sezon pentru Petrolul Ploiești.

Citește și OGĂRARU, ULTIMELE DETALII DESPRE SITUAȚIA DE LA STEAUA! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU OPRIȚA ȘI STADIONUL GHENCEA

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News