Fotbal Intern· 2 min citire

Daniel Oprița și-a certat jucătorii, după Metaloglobus - Steaua 0-0: ”Nu-mi place. Sunt supărat”

Daniel Oprița

Daniel Oprița

Scris de Darius Stănescu Publicat: 11 nov. 2024, 18:33

Steaua București a remizat, în deplasare, scor 0-0, cu Metaloglobus, în etapa a 13-a din Liga a 2-a.

 

În urma acestui rezultat, „roș-albaștrii” se află pe locul secund al ierarhiei, cu 27 de puncte, în timp ce Metaloglobus ocupă poziția a 4-a a clasamentului, cu 23 de puncte.

 

La scurt timp după fluierul de final al meciului, Daniel Oprița (43 de ani / Steaua București) a oferit primele impresii legate de acest joc.

Daniel Oprița: „Le-am spus băieților că sunt supărat că nu am reușit să luăm cele trei puncte”

 

„A fost un joc echilibrat în a dpua repriză. Prima repriză a fost a noastră, am controlat-o. Trebuia să fim mai lucizi la finalizare. Într-un meci ca acesta trebuia să înscriem la ocaziile pe care le-am avut.

 

Sunt supărat pe faza ofensivă, la finalizare. Le-am spus băieților că sunt supărat că nu am reușit să luăm cele trei puncte. Vrem locul 1. Ne îndepărtăm dacă continuăm așa.

 

Apărarea a făcut un efort bun. Noi jucăm fără dublaj, om la om. Asta le cer. Am încredere în ei. Am tratat cu lejeritate multe faze din ofensivă. Suntem o echipă care încercăm. Nu-mi place mentalitatea asta că se mulțumesc cu un punct. Voiam să câștigăm ca să ne apropiem de Csikszereda”, a spus Daniel Oprița, la scurt timp după finalul partidei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News