Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, a reacționat la finalul meciului cu Universitatea Cluj, din Liga a 2-a, terminat cu o înfrângere, scor 0-1.
U Cluj a marcat unicul gol al partidei, în minutul 72. Blejdea, introdus la pauză, a centrat iar Hofman l-a învins pe portarul Bălbărău.
Tehnicianul ,,militarilor'' a fost sincer la finalul jocului cu ,,U'' Cluj. Acesta este de părere că elevii săi nu meritau să câștige partida de pe teren propriu.
,,Prima înfrângere acasă, nu știu dacă meritată, dar de câștigat, nu meritam să câștigăm în seara asta pentru că nu am pus probleme. A fost un meci echilbirat până la urmă, jocul greșeală așteaptă într-un meci ca ăsta, noi am greșit, a fost mingea la noi, am pierdut la mijlocul terenului și am primit acel gol.
Nu meritam să câștigăm, ne-am arătat limitele în meciurile cu primele 4 clasate pentru că, practic, la Sibiu, am câștigat printr-un gol norocos. Ei au avut jucători cu calitate individuală care au rezolvat jocul, cum e Blejdea care a intrat și când a scăpat în duel 1 contra 1, a știut ce să facă cu mingea. Noi am scăpat, dar de fiecare dată am pierdut mingea.
Azi, nu meritam să câștigăm, 0-0 era un rezultat bun pentru noi, în condițiile în care s-a desfășurat jocul, pentru că n-am pus probleme pe faza de atac. Noi mai avem două meciuri în care pentru toți o să fie ca un test în continuare. Acum, ne facem singuri... am câștigat degeaba la Sibiu dacă azi n-am putut să legăm cu o victorie acel succes. Se vede că încă nu suntem pregătiți să ne batem cu cele 4 din față.'', a declarat Daniel Oprița, la finalul jocului cu U Cluj.