Rapid a avut un sezon cu evoluții oscilante, în principal și din cauza loviturii primită de la fostul antrenor, Adrian Mutu.
Acesta și-a reziliat contractul cu o săptămână înaintea primului meci oficial, iar înlocuitorul lui, Cristiano Bergodi, a spus încă din start că va dura până când va forma un sistem de joc.
După ce în primele 5 etape a câștigat un singur meci, Rapid a avut o serie de serie de 11 partide fără înfrângere.
A urmat o nouă sincopă, cu trei remize albe și un eșec, 1-2 acasă cu FC Voluntari, dar, spre deosebire de anii trecuți, suporterii au fost mai înțelegători.
„S-au schimbat și suporterii, că am fost pe stadion, la jocuri. Înainte aveau mult mai puțină răbdare, acum îi văd conștienți de valoarea lotului, că giuleștenii știu fotbal. Și-au dat seama și au cerut întăriri, să vină jucători, să revină și cei accidentați.
E un comportament al lor de aplaudat. În alte situații erau vulcanici, agresivi cu jucătorii și antrenorii. E o presiune artificială, că Rapid are al patrulea buget al campionatului la salarii, cred, mă poate contrazice cineva.
E în spatele celor de la FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova. O clasare în primele trei echipe e o mică performanță”, a precizat Daniel Pancu.
Selecționerul echipei U21 a României spune că numirea lui Bergodi a fost o decizie bună. „Vorbim despre Rapid și nu e ușor de găsit un antrenor potrivit. Oricât ai spune, e un club greu.
După renașterea din 2017, cred că sunt cel mai longeviv antrenor la Rapid (n.r. – a pregătit echipa între octombrie 2018 și martie 2020), e posibil. Un an și jumătate, doi ani la Rapid sunt cât 10 ani în altă parte.
Victor și Nico sunt conștienți că nu e ușor să găsești un antrenor pentru Rapid. Decizia mi se pare una corectă și normală”, a mai spus fostul atacant, potrivit Orange Sport.