Postul de selecționer al României a rămas liber după ce Edward Iordănescu a luat decizia de a părăsi banca echipei naționale a României.
Astfel, au apărut deja variante de posibili selecționeri, printre care si Gheorghe Hagi, actualul antrenor de la Farul Constanța. Dănuț Lupu, fost internațional român, nu crede însă că „Regele” va accepta să preia naționala.
Dănuț Lupu, despre postul de selecționer al României: „Nu acceptă Hagi! Decât să te faci de râs mai bine stai acasă”
Mai mult, Lupu a precizat că Hagi nu s-ar potrivi portretului de selecționer, căci are nevoie de timp pentru a clădi o echipă și de antrenamente zilnice, nu pauze îndelungate cum se întâmplă la echipele naționale.
„Nu cred că o să accepte, decât să accepți să te faci de râs mai bine stai acasă. Părerea mea este că Gică este un antrenor foarte mare, dar nu este un antrenor care să creeze un grup. El e obișnuit cu copiii, nu îl văd să reușească cu jucătorii de la echipa națională.
Gică are nevoie de timp să facă o echipă, la echipa națională te vezi cu ei o săptămână la trei luni. Crezi că dacă Edi avea 10% șanse nu rămânea, să fim realiști. Gică are nevoie să antreneze jucătorii zi de zi, aici te întâlnești cu ei o săptămână la trei luni.
Îmi doresc ca Hagi să reușească mai mult decât poate să își închipuie oricine, dar îmi e greu să cred lucrul ăsta. Nu are timp să facă ce vrea el. Îmi doresc din tot sufletul să vină și să reușească, dar îmi e frică că dacă nu va reuși nu îl va ierta nimeni. Tot ce a făcut la Farul se va șterge, îi va fi greu să se ducă la Farul să antreneze”, a spus Dănuț Lupu, potrivit Fanatik.