Fotbal Intern· 3 min citire

David Caiado spune ce contract a semnat cu FCSB, de fapt! ,,Probabilitatea să joc nu era foarte mare''

david-caiado-fcsb

david-caiado-fcsb

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 oct. 2020, 11:09

La o lună de zile după ce a jucat în preliminariile Europa League, David Caiado spune cum au stat lucrurile la FCSB.

Mijlocașul venit pentru meciul cu Slovan Liberec, de la Hermannstadt, ca un ajutor din partea impresarei Anamaria Prodan, spune cum s-a întors la Sibiu și ce contract a semnat cu FCSB, de fapt.

Caiado spune că totul s-a întâmplat foarte repede pentru el. Portughezul susține că abia la finalul meciului a realizat ce face. El a venit la FCSB pentru a ajuta fotbalul românesc.

"Totul s-a întâmplat foarte repede. M-au sunat cu o seară înainte de meci, am ajuns la 2 dimineața în București, la baza lor, apoi am făcut testul la dimineața. S-a întâmplat totul foarte repede. Înainte de meci nu am avut timp să dorm sau să absorb totul. Nu puteam să mă gândesc decât la ceea ce mi s-a transmit, că pot să ajut România și că pot să ajut clubul să atingă faza următoare din Europa League. Nu a fost posibil, dar din partea mea, cred că am dat totul ca să îi ajut.

Caiado

A fost ciudat. Cum v-am spus, a fost foarte dificil pentru mine să absorb totul într-un timp atât de scurt. A fost un moment, să trăiești acest moment, să dai tot ce ai mai bun în timpul meciului... Abia după meci am avut timp să mă gândesc la ce s-a întâmplat și am simțit că s-a petrecut totul prea repede. Abia atunci am realizat.'', a mărturisit Caiado pentru Telekom Sport.

Citește și Ruben Albes vrea victorie cu FCSB! ,,Avem armele noastre și le vom folosi”

Caiado a dezvăluit ce contract a semnat cu FCSB chiar înaintea meciului de Europa League cu Slova Liberec. Mijlocașul spune că el semnase un contract valabil până la finalul sezonului, dar a simțit că nu poate ajuta echipa de pe bancă, așa că a ales să se întoarcă la Hermannstadt, unde se simte foarte bine.

,,Am semnat un contract până la finalul sezonului acolo, acesta este adevărul. Dar am avut o discuție cu antrenorul în ziua în care am plecat, sau cu o zi înainte, și mi-a transmis că ar vrea să se bazeze pe mine până la finalul sezonului, pentru că sunt un jucător cu experiență, dar mi-a spus că și probabilitatea să joc nu era foarte mare.

Caiado2

 

După cum știți, cei mai buni jucători de pe poziția mea sunt deja acolo. Așa că m-am gândit că, la vârsta mea, e mai bine să mă întorc la echipa mea. Mă simt foarte bine aici, mă înțeleg bine cu antrenorul și cu coechipierii, contruim ceva foarte bun. Am simțit că trebuie să mă întorc", a mai spus David Caiado.

Un singur meci a prins David Caiado în tricolul celor de la FCSB, cel din preliminariile Europa League, apoi a revenit la Sibiu.

Diseară ar putea fi titular în meciul dintre cele două echipe. Partida va începe la ora 21:00. FCSB se află pe poziția a treia, în timp ce sibienii ocupă locul opt.

Citește și Ciprian Marica spune unde greșește Contra la Dinamo! ,,Dă o tensiune în plus”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News