Fotbal Intern· 2 min citire

Decizie de ultima oră luată de conducerea Snagovului! Fanii Petrolului sunt vizați!

fani petrolul

fani petrolul

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 sept. 2019, 18:23

Accesul suporterilor Petrolului la meciul cu FC Snagov, din Cupa României, va fi liber. 

Potrivit unui anunț făcut de suporterii Petrolului pe pagina de Facebook a Peluzei I Ilie Oană, accesul fanilor ploieșteni va fi gratuit.

Inițial, clubul din Snagov hotărâse un tarif de 30 de lei. Apoi, după o discuție cu fanii ploieșteni, conducerea ilfovenilor, din care face parte și Vivi Răchită, a schimbat decizia.

Partida Snagov - Petrolul se dispută mâine, de la ora 16.30, pe stadionul Voința din Ghermănești.

Anunțul peluzei I Ilie Oană:

"În urma discuțiilor purtate de unul dintre reprezentanții Peluzei I Ilie Oană cu oficialii clubului Sportul Snagov, intrarea pentru suporterii ploieșteni va fi GRATUITĂ.

Pe această cale ne dorim să ne arătăm indignarea față de lipsa de reacție a conducerii Petrolului Ploiești atunci când a fost vorba ca prețul biletului să fie de 30 lei.
Sperăm să nu fie vorba despre anumite interese ale oficialilor FC Petrolul Ploiești care ne-au ajuns la ureche, ci doar o lipsă de reacție.

În speranța că vom fi reprezentați pe viitor de conducerea clubului nostru cu mai mult interes, Peluza I Ilie Oană face apel către suflarea petrolistă să vină într-un număr cât mai mare la acest meci, incepand cu ora 16:30 pe stadionul din Ghermănești ce servește drept casă pentru adversari. Să ne încurajăm cu drag jucătorii și să îi purtăm către o nouă victorie!
Hai Petrolul !"

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News