"Declarație de război" în liga secundă! Pancu: "Pe noi scrie Rapid București!"

pancu-rapid
Daniel Pancu a anunțat obiectivul Rapidului în liga secundă și a anunțat că bugetul va fi diminuat în cazul în care nu va fi îndeplinit.
Giuleștenii au promovat în liga secundă și nu vor să stea mai mult de un sezon la acest nivel. Daniel Pancu a anunțat mobilizarea pentru promovarea în prima ligă.
"Gândurile noastre nu pot fi decât de promovare pentru că pe noi scrie Rapid București și ăsta trebuie să fie obectivul nostru.
Va fi greu pentru că ne lupăm cu echipe de tradiție, cu formații care au suporteri, dar asta nu poate decât să crească nivelul competiției. Sper ca până la finele săptămânii să se definitiveze și lotul. Mai așteptăm încă cinci jucători, am cerut conducerii să facă acest efort pentru a avea un lot puternic.
Mi-as dori un fundaș central cu mare experiență și un jucător de același gen pe postul de mijlocaș central ofensiv sau atacant", a declarat Daniel Pancu la Digi Sport.
Se anunță cel mai spectaculos sezon în liga secundă, acolo unde Rapid, Petrolul, U Cluj și FC Argeș sunt principalele candidate la primel două locuri care promovează direct.

Rapidul a reușit să realizeze cinci transferuri până acum. Pancu mai vrea încă patru jucători.
Claudiu Herea (a semnat în această dimineață), Alexandru Dulca, George Tudoran, Matias Ezequiel Roskopf, și Gabriel Dodoi sunt jucătorii nou sosiți în Giulești.
Pancu a avertizat că bugetul va fi mai mic dacă Rapidul nu promovează din primul sezon de B.
"Pe lângă Petrolul și U Cluj, care vor avea și parte de presiune după această promovare ratată, apoi sunt echipe ca UTA, FC Argeș, Farul, Gloria Buzău.
Am spus și când am plecat la drum, am luat o marjă de doi ani în care Rapid să rămână într-o ligă, dar nu mai mult. Sper să nu stăm doi ani în Liga 2, cum nu am stat nici în Liga a 4-a, nici în Liga a 3-a. Dar dacă se va întâmpla așa, va avea de suferit bugetul pentru că se vor cheltui mulți bani și în anul al doilea nu va mai fi la fel.
Drepturile TV sunt mici la liga secundă, iar sponsorii adevărați vin în prima ligă", a mai spus Daniel Pancu.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























