Ovidiu Hațegan, cel mai bun arbitru al României la acel moment, a suferit un infarct miocardic pe data de 28 martie 2022.
El a fost arbitru doar în camera VAR în ultimele luni, însă, de curând, Hațeganu a început să fie prezent și pe teren, dar în cadrul meciurilor caritabile, precum cel organizat joi, 4 mai, la ”Gala Mihai Neșu”.
Hațegan a împărțit dreptatea și la finalul meciului a oferit mai multe declarații.
"Vreau să iau pas cu pas, nu vreau să mă grăbesc. Împreună cu medicii și cu toate persoanele din Comisie, Kyros și toți cei implicați, vreau să o luăm încet, nu vreau să grăbesc nimic.
Mă simt foarte bine, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Mă bucur că sunt sănătos, că am putut să revin după atât de mult timp pe teren, împreună cu oameni alături de care am arbitrat și acum 10 ani, cu această brigadă am avut ultimul meci împreună acum 10 ani. E un moment extrem de plăcut", a spus Hațegan.