Fotbal Intern· 2 min citire

Alibec e într-o formă de zile mari! Atacantul a vorbit despre un posibil transfer: ''Nu se știe niciodată''

alibec

alibec

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 feb. 2019, 08:28

Astra a remizat în deplasare cu CFR Cluj, scor 1-1, deși a jucat în inferioritate numerică din minutul 30, după eliminarea lui Bejan!

Denis Alibec, atacantul formației din Giurgiu, nu a marcat, însă a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren. Acesta a explicat cum a reușit să slăbească, iar apoi și-a lăudat colegii. Alibec a mai discutat și despre un posibil transfer în străinătate la vară.

”Nu mai puteam alerga, chiar dacă am alergat enorm în acest meci, spre sfârșit nu am mai putut. Am încercat să-mi ajut echipa și mă bucur că am luat un punct aici. Din teren nu am văzut faultul ca fiind de roșu, dar dacă așa a dat arbitrul, nu pot să comentez. Important e că am putut reveni de la 0-1 și asta arată că suntem o familie aici la Astra.

alibec

Mănânc ce mâncam și înainte, am slăbit pentru că așa voiam eu să intru în formă. Acum sunt bine și sper să rămân sănătos. Nu mă gândesc departe, vreau să iau meci cu meci, apoi vom vedea. Dacă vom juca la fel ca până acum, cred că avem șanse la play-off. Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla.'' a declarat Denis Alibec pentru TelekomSport.

700.000 de euro este cota de piață a fotbalistului, potrivit transfermarkt.com.

Astra Giurgiu este foarte aproape de prezența în play-off-ul Ligii 1. Formația lui Costel Enache a obținut 5 puncte în cele 3 meciuri disputate în 2019!

clasament - liga 1
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News