Fotbal Intern· 2 min citire

Denis Alibec încă se gândește la națională

Denis Alibec

Denis Alibec

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 6 feb. 2026, 14:39

Denis Alibec, atacantul celor de la Farul, a vorbit despre o posibilă revenire la echipa națională.

Denis Alibec s-a întors la Farul după șase luni petrecute la FCSB. Atacantul de 35 de ani nu a fost unul dintre preferații lui Gigi Becali, însă la formația antrenată de Ianis Zicu pare că este într-o revenire de formă, adunând deja două contribuții decisive în cele două meciuri jucate.

Evoluțiile bune l-ar putea readuce în atenția naționalei mari. Ultima dată când Alibec a fost convocat de Mircea Lucescu, România disputa dubla din iunie cu Austria și Cipru. Internaționalul român nu se gândește încă la barajul cu Turcia, vrând să adune reușite în tricoul lui Farul.

„(N.r. Crezi că ai vreo șansă să ajungi la lotul național) E devreme să vorbim despre asta, întâi să joc, să am reușite și vom vedea ce va fi.

Va fi un meci greu, dar noi dacă vom avea evoluția din ultimele două meciuri, vom reuși să câștigăm. E un campionat foarte strâns, au demonstrat că sunt o echipă puternică, trebuie să avem grijă.

Păcat că nu am reușit să câștigăm acel meci (n.r. cu Dinamo), am jucat foarte bine, am pierdut nemeritat. Dar avem șansa să ne luăm revanșa acum. (N.r. Mai sunt cinci meciuri, antrenorul spunea că le puteți câștiga pe toate) Trebuie să mergem și să jucăm cât de bine putem, să încercăm să luăm punctele, mai este o șansă, trebuie să o jucăm până la capăt.

Încă nu sunt pregătit fizic, cred că se vede, dar ușor-ușor sper să ajung la nivelul meu maxim și să-mi ajut echipa cât de bine pot”, a declarat Denis Alibec.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News