Denis Ciobotariu, fundașul central al giuleștenilor, a recunoscut că mutările lui Costel Gâlcă, din repriza a doua s-au dovedit extrem de inspirate. Fotbalistul a spus chiar că a simțit că Rapid putea da lovitura pe final de meci.
„Să spunem adevărul. Lui Mister, i-au ieșit schimbările. E bine că s-a terminat așa”, a spus Ciobotariu, la flash-interviul de la final.
Apoi, jucătorul a mai precizat că nu-și explică deloc prestația echipei de duminică seară.
„Și eu sunt pe gânduri. Cum poți arăta bine la antrenament, iar la meci să nu-ți iasă ce trebuie, să nu arăți ce ai pregătit. Mă bucur pentru că am egalat.
Și noi suntem supărați, pentru că nu am făcut ce trebuie în acest meci”, a mai spus Ciobotariu.