Dennis Politic, marcatorul unui gol pentru FCSB în Supercupa României, se bucură pentru primul său trofeu și crede că venirea la bucureșteni este o oportunitate pentru el.
„Este cea mai frumoasă seară de până acum, mă bucur că am marcat și că am câștigat meciul! Nu se putea un început mai frumos! Pregătirea din cantonament a dat roade. La gol am încercat să mă poziționez foarte bine la ciupercă, la marginea careului. Îmi propusesem dinaintea meciului că dacă ajung acolo să șutez la poartă. Sunt foarte fericit să fiu aici, este un mediu foarte bun să te dezvolți și o oportunitate pentru mine.
Băieții m-au primit foarte bine și o să fac tot ce pot pentru a-mi atinge obiectivele. Din punct de vedere fizic mă simt foarte bine, sunt în continuă creștere, încerc să echilibrez musculatura”, a declarat Dennis Politic după meciul câștigat cu CFR Cluj, sâmbătă seara, pe stadionul Steaua, scor 2-1.
FCSB a câștigat Supercupa României pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins, sâmbătă, pe stadionul Steaua, echipa CFR Cluj, scor 2-1.
Pentru FCSB au marcat Politic (48) și Radunovic (90+1), iar pentru CFR Cluj a punctat Fică (65).