Fotbal Intern· 2 min citire

Derby-ul UTA - Poli a fost întrerupt! Jucătorii au ieșit de pe teren

UTA Poli

UTA Poli

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 apr. 2018, 18:43

Derby-ul dintre UTA Arad și ASU Politehnica Timișoara, din etapa a 31-a din Liga a 2-a, a fost întrerupt în minutul 62, la scorul de 0-0, după ce jucătorii timișoreni au ieșit de pe teren.

Oaspeții protestează față de faptul că suporterii nu au fost lăsați să intre în tribune.

Arbitrul Florin Mazilu a fluierat finalul meciului. Cel mai probabil, UTA va câștiga cu 3-0 la masa verde.

Suporterii bănățeni nu au fost lăsați de către organizatori și Jandarmi să intre pe stadion fiindcă erau mai mulți de 70, cât reprezintă 5% din capacitatea arenei de la Șiria.

Potrivit presei locale, peste 300 de fani ai lui Poli s-au prezentat la meci.

În semn de solidaritate cu suporterii timișoreni, fanii arădeni au rămas în afara stadionului.

"Ne pare rău că astăzi nu am putut fi prezenți pe stadion să ne susținem echipa, dar am hotărât să facem un sacrificiu de data aceasta și să protestăm pentru drepturile suporterilor. Dacă rivalii noștri nu sunt lăsați să vadă meciul, atunci nici noi nu vrem să îl vedem. Ne-am săturat să pretindem că e derby fără galerie adversă în peluza opusă", a transmis galeria arădenilor, Ultras Arad, prin intermediul contului de Facebook.

Sursă foto: digisport.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News