Diego Zivulic a revenit la Oțelul Galați

Diego Zivulic
Diego Zivulic a rezistat doar două săptămâni fără Oțelul. Plecat pe 10 ianuarie pentru o variantă care se anunța superioară financiar, mijlocașul de 32 de ani a așteptat doar o perioadă de timp concretizarea transferului. Cum acesta avea să nu se perfecteze, el a acceptat oferta Oțelului de a continua în roș-alb-albastru, a anunțat clubul gălățean.
Venit la Galați în urmă cu două sezoane, când Oțelul lupta pentru intrarea în play-off-ul Ligii 2, Živulić și-a câștigat repede locul în inima fanilor oțelari, fiind un pilon al echipei care promova în Superliga și obținea rezultate remarcabile atât în campionat, cât și în Cupa României. Pentru Oțelul, el a bifat 78 de meciuri oficiale (56 în Superliga, 12 în Liga 2, 9 în Cupa României și 1 în barajul pentru calificarea în Conference League), perioadă în care a marcat 3 goluri, toate în stagiunea curentă.
”A trecut foarte puțin de când vă mulțumeam și vă rugam să mă înțelegeți că trebuie să mă despart de echipă. Nu mai este cazul, sunt iarăși printre voi. Oțelul înseamnă ACASĂ pentru mine și am revenit cu toată inima aici, la Galați. Pentru că echipa are un mare potențial și pentru că am întâlnit aici oameni care dau totul pentru fotbal, ca să nu mai spun că suporterii sunt absolut incredibili, am hotărât pe loc să revin.
Aici am cunoscut performanțe remarcabile, promovarea în Superliga, disputarea finalei Cupei României și a barajului pentru Conference League, aici trebuie să facem totul pentru a reuși și alte rezultate de care gălățenii să fie mândri. Oțelul are un viitor minunat, abia aștept să retrăiesc pe stadion atmosfera de care m-am îndrăgostit în ultimii doi ani. Dragi suporteri, haideți sâmbătă la meciul cu Buzăul! Forza, Oțelul!”, a declarat Zivulic.
El a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2026 cu SC Oțelul Galați și a intrat deja în programul de pregătire al antrenorului Ovidiu Burcă.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























