Echipa bucureșteană Dinamo a învins luni seara, în deplasare, scor 2-0, formația UTA Arad, în ultimul meci al sezonului regular din Superligă.
Dinamo nu-l va putea folosi în pimul meci din play-off pe Cătălin Cîrjan, suspendat
Milanov a lovit bara, în contul lui Dinamo, în minutul 7, apoi, după numai trei minute, Kopic a fost nevoit să efectueze repede prima schimbare, după accidentarea lui Sivis.
Arădenii au avut o ocazie bună în minutul 32, când Harrison a șutat și Roșca a respins, însă Cîrjan a deschis scorul în minutul 45+1, cu un șut superb din careu.
În startul părții secunde Milanov a ratat cu poarta goală, iar gazdele au replicat prin șutul pe lângă poartă al lui Tzonis, din minutul 59.
Perica a ratat pentru bucureșteni, șapte minute mai târziu, și Poulolo a avut egalrea în vârful ghetei, în minutul 83, dar a trimis puțin pe lângă bară, din șase metri.
Dinamo a rezolvat soarta partidei în minutul 86, când Mărginean a dat pasa decisivă și Selmani a finalizat.
Dinamo a învins cu 2-0 și termină sezonul regular pe locul 5, cu 51 de puncte, în timp ce UTA a încheiat pe 11, cu 34 de puncte.
Dinamo nu-l va putea folosi în pimul meci din play-off pe Cătălin Cîrjan, suspendat.