Fotbal Intern· 2 min citire

Dinamo s-a înscris în Liga 2 cu banii de la DDB! Câți bani au intrat în club în ultimele 2 săptămâni

Dinamo va debuta în sezonul 2022/2023 joi, de la ora 18:00, în deplasare, cu Progresul Spartac, în prima etapă din Liga 2

Dinamo va debuta în sezonul 2022/2023 joi, de la ora 18:00, în deplasare, cu Progresul Spartac, în prima etapă din Liga 2

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 1 aug. 2022, 18:07

Conducătorii programului Doar Dinamo București (DDB) au anunțat că au virat 200.000 de lei, sumă din care s-au plătit taxele pentru înscrierea în Liga 2.

DDB a virat către club, în ultimele doiuă săptămâni, 200.000 lei

În plus, au fost achitate facturile pentru utilități și s-a cumpărat echipamentul pentru noul sezon. Dinamo a retrogradat, pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului, în Liga 2, după ce a pierdut barajul cu “U” Cluj-Napoca (0-2 în deplasare și 1-1 acasă).

Echipa antrenată de Ovidiu Burcă va juca primul meci din sezonul 2022/2023 joi, de la ora 18:00, în deplasare, cu Progresul Spartac, pe terenul sintetic al bazei FRF de la Buftea.

Cei care conduc Programul DDB i-au informat pe membrii cotizanți care sunt ultimele noutăți înainte de startul sezonului.

„În ultimele două săptămâni, din banii strânși de DDB s-au virat către club 200.000 lei. Din acești bani s-au achitat: înscrierea în sezonul 2022-2023 al Ligii a 2-a, facturile la toate utilitățile și noul lot de echipament Macron.

A fost atras un sponsor principal față de care eram atașați sentimental încă din 2006. După câteva rezultate dezamăgitoare în meciurile amicale, Dinamo a reușit să lege 3 victorii și să ne facă să privim cu mai mult optimism debutul oficial.

Facem eforturi pentru ca meciurile de acasă să fie disputate pe noul stadion Arcul de Triumf, în așteptarea începerii lucrărilor de demolare a Stadionului Dinamo. Suntem încrezători că vom găsi înțelegere din partea forurilor competente din România față de acest demers”, anunță DDB într-un mail trimis membrilor cotizanți, conform prosport.ro.

DDB anunță că dacă fiecare suporter ar contribui cu un sigur bilet virtual, Dinamo nu ar duce lipsă de finanțe

DDB a mai anunțat că se pregătește pentru alegerea noului președinte al Programului. „Până acum, două persoane și-au anunțat intenția de a candida. Alegerile vor avea loc pe 16 august. Pot vota toți membrii DDB care au un cont activ și sunt majori.

Administratorul special ne-a transmis că în afara transferului mijlocașului central Dani Iglesias, urmează să fie aduși alți 5 jucători pe posturile deficitare.

Pentru toate eforturile pe care le facem este nevoie de bani. E nevoie să împărțim între noi acest efort financiar. Dacă fiecare suporter ar contribui cu UN SIGUR BILET VIRTUAL, Dinamo nu ar duce lipsă de finanțe”, informează DDB.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News