Atmosfera este destul de tensionată la Universitatea Craiova, după declarațiile recente ale antrenorului Mirle Rădoi.
„Universitatea Craiova e de multe ori construită 'după ureche'”, spune Dinu Gheorghe
Tehnicianul a spus, după remiza din deplasare cu Rapid, că a exclus patru jucători din lot și a spus, public, motivele pentru care a făcut acest lucru. Unii au fost de acord cu el, alții consideră că trebuia să gestioneze altfel situația.
Pe moment, patronul Mihai Rotaru este de partea lui Mirel Rădoi, dar Dinu Gheorghe, fostul președinte al lui Dinamo și Rapid, este de părere că lucrurile se pot schimba în orice moment.
„Este o echipă construită haotic, cu jucători plafonați, aflați la final de carieră. Se tot luptă cu non-performanța la Craiova, se tot luptă să câștige un campionat, l-au avut pe masă, în mână, atunci cu CFR...
Domnul Rotaru, cu sfătuitorii săi, ar trebui să reconstruiască alături de Rădoi. Trebuie să renunțe la câțiva jucători, care nu ajută echipa, de progres nu se poate vorbi. Echipa asta e de multe construită așa... 'după ureche'.
Nu cred că mai rezistă Mirel Rădoi, dar domnul Rotaru nu va găsi antrenor mai nimerit pentru Craiova, pentru echipa lui. Pentru reconstrucție nu găsește altul mai bun ca Mirel Rădoi.
Dânsul trebuie să fie foarte atent, iar vânzoleala de antrenori la Craiova arată că nu se pricepe încă la alegerea oamenilor. Domnul Rotaru a vărsat găleata cu lapte” a declarat Dinu Gheorghe la ProSport Live.