Dorinel Munteanu, alert înaintea meciului cu Unirea Dej: „Va fi foarte greu, nu va fi ușor!”

Dorinel Munteanu
Oțelul Galați va juca duminică în compania celor de la Unriea Dej. Gălățenii vor lupta pentru accederea la barajul pentru promovarea în Liga 1.
Dorinel Munteanu, tehnicianul Oțelului, a vorbit înaintea partidei de foc cu cei de la Dej. Iată ce a spus.
„Va fi foarte greu, nu va fi ușor!”
„De foarte multe ori am spus-o, promovarea directă se va juca până în ultimul minut al ultimului joc, iată că s-a adeverit. Sigur, suntem într-o postură, din punctul meu de vedere, bună, jucăm acasă. Dar, avem în față un adversar care a făcut foarte multe meciuri bune în deplasare, mă refer la jocurile de la Buzău, de la Dinamo, de la Iași, jocuri în care nu a pierdut.
Noi suntem obligați să câștigăm, suntem pregătiți, ajutorul, cu siguranță, va veni numai de la noi, numai de la echipă. Sunt convins că suporterii ne vor susține necondiționat, dar noi trebuie să trecem cu bine peste acest joc și să ne gândim, dacă vom câștiga, și vom câștiga, că ne-am îndeplinit un obiectiv foarte important, acela de a promova direct în Superligă.
Va fi foarte greu, nu va fi ușor, am discutat cu echipa toată săptămâna, chiar dacă am câștigat la Dej, 1-0 în play-off, în turul sezonului regulat am pierdut, scor 0-2, Dejul a demonstrat că este o echipă forte solidă, cu un antrenor foarte bun, tânăr, dornic de performanță, un antrenor de perspectivă, dar obiectivul este prea mare pentru noi să nu găsească echipa în formă”, a spus Dorinel Munteanu, în cadrul unei conferințe de presă.
„Am ajuns până aici, este păcat să dăm cu piciorul într-un moment istoric pentru clubul nostru!”
„Dacă la primul joc cu Dinamo m-am înșelat, când am văzut acel joc pierdut cu 3-0 de echipa din Dej, după aceea a demonstrat că este o echipă care joacă pe teren, indiferent că are sau nu are drept de promovare, dacă este sau nu motivată. Eu nu pot să știu ce se întâmplă acolo, dar motivația noastră ar trebui să fie mult mai mare decât a jucătorilor de la Dej.
Am ajuns până aici cu o echipă nou promovată, căreia nimeni nu-i dădea nici o șansă, am ajuns până aici, este păcat să dăm cu piciorul într-un moment istoric pentru clubul nostru”, a mai spus Dorinel Munteanu, înaintea partidei cu Unirea Dej.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























