Echipa Oțelul Galați s-a impus cu 2-0 pe terenul celor de la FCU 1948 Craiova, în primul meci din etapa a 10-a din Superligă.
„Vrem să legăm 4 victorii la rând!”, a spus Dorinel Munteanu după succesul cu FCU 1948 Craiova
A fost primul succes obținut în acest sezon de echipa antrenată de Dorinel Munteanu, care venea după opt remize și un eșec (0-2 în etapa a treia, acasă, cu FCSB).
La finalul partidei, tehnicianul a anunțat că vrea să câștige și următoarele 3 meciuri. „Am demonstrat caracter și că potențialul nostru nu a ajuns la potențial maxim. Adversarul a avut 2-3 ocazii în prima repriză, iar în a doua am controlat jocul.
Victoria nu se poate pune sub semnul întrebării. Bodișteanu a schimbat în bine jocul după ce a intrat. Nu mă bazez pe 11 jucători. Nu e important cu cine încep. Mă bazez pe tot lotul.
Mă bucur că cei care au intrat și-au făcut treaba. Sunt bucuros, dar nu trebuie să dureze mult. Vin două meciuri grele, o să jucăm cu Dinamo pe teren propriu.
Nu a fost nicio apăsare, am avut tot timpul încredere. N-a fost să fie atunci, a fost azi. Bucuria va fi foarte scurtă. Vrem să legăm patru victorii la rând!”, a spus el după meci.
Oțelul va juca, în continuare, în deplasare cu SCM Zalău, pe 26 septembrie, în Cupa României, și acasă cu Dinamo și Farul, pe 29 septembrie și 9 octombrie, în Superligă.