Fotbal Intern· 1 min citire

Dorinel Munteanu, mesaj pentru „tricolori”: „Asta trebuie să conștientizeze băieții noștri!”

Dorinel Munteanu

Dorinel Munteanu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 14 nov. 2023, 21:03

Dorinel Munteanu a vorbit despre naționala României. Antrenorul Oțelului Galați le-a transmis un mesaj „tricolorilor”.

„Neamțul” consideră că băieții lui Edi Iordănescu trebuie să fie serioși și concentrați la partidele cu Israel și Elveția.

„Asta trebuie să conștientizeze băieții noștri!”

„Dacă băieții sunt relaxați, crezând că sunt calificați, e o greșeală. Israel va juca ultima șansă cu noi, trebuie să ne amintim meciul de la București când am scos un egal norocos. Să nu rămânem la mâna meciului cu Elveția, pentru că atunci va fi foarte greu. Asta trebuie să conștientizeze băieții noștri.

Nu trebuie să ne apărăm sau să atacam. Israel va juca ultima șansă, așa că trebuie să ne ferim de o echipă rănită în orgoliu. Problemele pe care le au îi fac să se motiveze și mai tare.

Niciodată, echipa noastră nu s-a aruncat peste adversar, să dominăm, în această campanie. Suntem neînvinși, adevărat, dar am suferit în foarte multe meciuri, așa că trebuie să fim ordonați și să fim conștienți că ne va fi foarte greu”, a spus Dorinel Munteanu, pentru Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News