Fotbal Intern· 2 min citire

Dorinel Munteanu, un car de nervi după prestația naționalei contra Sloveniei: „Debutând jucători, tu nu poți cristaliza un schelet de echipă, un grup, un lot!”

Dorinel Munteanu

Dorinel Munteanu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 19 nov. 2022, 13:21

România a dezamăgit după eșecul cu Slovenia (1-2). Chiar dacă partida a fost doar una amicală, lumea fotbalului românesc a reacționat vehement.

Este și cazul lui Dorinel Munteanu. Tehnicianul român a comentat situația de la echipa națională.

„Debutând jucători, tu nu poți cristaliza un schelet de echipă, un grup, un lot!”

„Trebuie să avem așteptări. Atât jocurile oficiale, cât și cele amicale, în speță jocul cu Slovenia, a fost nereușit. A fost o parte din joc reușită, a doua repriză, dar prima a fost extrem de slabă, poate cea mai slabă repriză de foarte mult timp. Deși am mai jucat parțial slab, dar în prima repriză să aibă adversarul șapte șuturi pe poartă și tu niciun șut... înseamnă că ai jucat foarte slab! Noi trebuie să ne concentrăm pe aceste jocuri, așa văd eu lucrurile. Important este cum le văd cei care conduc echipa națională.

Noi în fiecare joc al echipei naționale debutăm jucători. Debutând jucători, tu nu poți cristaliza un schelet de echipă, un grup, un lot. Aducând noi jucători la echipa națională, întrebarea mea este cât vor rămâne acești jucători la echipa națională? De promovat este ușor. 

Este o întrebare la care doar staff-ul tehnic poate să răspundă. Este falimentară (n.r. - strategia) pentru că nu avem două jocuri, chiar amicale, să avem aceeași jucători. Nici în Liga Națiunilor nu am avut aceeași formă de echipă. Este foarte greu să pleci la un drum cu un grup de jucători pe care poți să te bazezi. De aceea am spus că noi nu avem cum să ne gândim la rezultate bune”, a declarat Dorinel Munteanu, pentru Pro Arena.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News