Dorinel Nunteanu iese la atac după eșecul cu Poli Iași: „Vrea să intre cu Dinamo braț la braț”

Dorinel Munteanu
Echipa Oțelul Galați a fost învinsă, în deplasare, de Poli Iași, cu 0-2, în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 2.
Poli Iași vrea să intre în Superligă braț la braț cu Dinamo, acuză Dorinel Munteanu
În urma acestui rezultat, formația antrenată de Dorinel Munteanu a pierdut contactul cu liderul Poli Iași, care a promovat matematic în Superligă, cele două fiind despărțite de 7p.
Formația de la Dunăre păstrează șanse la promovarea directă, deoarece ocupanta locului 2, CSA Steaua, nu poate juca în Superligă, deoarece este club de drept public.
La finalul partidei de la Iași, Munteanu a spus că este sceptic vizavi de corectidudinea cu care va juca Poli Iași în continuare. „La început nu am vrut să intervin pentru că la Dej nu am fost intervievat, iar acum am fost chemat.
M-aș bucura foarte mult, mi-aș dori să văd cum va juca Iașiul de acum încolo ultimele patru meciuri, pentru că domnul Șfaițer, patronul echipei sau ce este (n.r. – președinte), a anunțat că vrea să intre cu Dinamo braț la braț.
Asta e cea mai mare dilemă a mea, nu înfrângerea de astăzi, noi mai avem șanse. Vreau ca domnul Șfaițer să spună cum va juca ultimele patru meciuri”, a răbufnit tehnicianul.
„Am trăit cea mai mare umilință”, a spus Dorinel Munteanu după eșecul de la Iași
Antrenorul echbipei Oțelul Galați speră, totuși, ca Poli Iași să-și apere corect șansele în continuare și admite că echipa pe care o pregătește depinde doar de ea să promoveze direct.
„Felicit Iașiul, felicit publicul, am trăit cea mai mare umilință. Spectatorii au lăsat de dorit, cel puțin către mine. Acele declarații au fost răspunsuri către domnul Șfaițer și către antrenorul echipei, nu despre suporteri.
Să dea Dumnezeu să fie așa cum a zis Leo (n.r. – ca Poli Iași să joace corect ultimele 4 etape), dar nu cred că o să fie așa, după ce domnul Șfaițer a spus în urmă cu o săptămână că vrea să intre braț la braț cu Dinamo.
Depinde doar de jocul nostru de acum. Tot timpul echipele din apropiere sunt rivale, dar sper că ne vom revedea în Superligă”, a declarat Dorinel Munteanu.
Programul ultimelor 4 runde este următorul:
Etapa a 7-a: Dinamo – Unirea Dej, FC Buzău – Poli Iași și CSA Steaua – Oțelul
Etapa a 8-a: Poli Iași – CSA Steaua, Unirea Dej – FC Buzău și Oțelul Galați – Dinamo
Etapa a 9-a: Unirea Dej – Poli Iași, FC Buzău – Oțelul și Dinamo – CSA Steaua
Etapa a 10-a: Poli Iași – Dinamo, CSA Steaua – FC Buzău și Oțelul – Unirea Dej
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























