Helmuth Duckadam, 59 de ani, a dezvăluit că înainte să primească prima mașină din partea conducerii Stelei, el mergea la antrenamente cu bicicleta soacrei sale!
Duckadam a scris istorie în Europa. Fostul mare portar a apărat 4 penalty-uri la în fața Barcelonei la Sevilla, iar Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986. După ce au cucerit trofeul, roș-albaștrii au primit din partea conducerii clubului câte o mașină. Duckadam a explicat că până atunci el mergea la antrenamente cu bicicleta soacrei sale sau cu mijloacele de transport în comun.
''În anii '80 nu am avut nicio mașină. Prima mașină a fost acel ARO primit din stocul Armatei, după finala de la Sevilla, iar până atunci mă plimbam cu bicicleta. Sau mergeam la antrenament cu bicicleta soacrei mele, cu tramvaiul, cu troleul 84 și așa mai departe. Nu, nu am avut mașină. De asta, când am auzit acest discurs și am înțeles că a avut o mașină Dacia 1300. În acea perioadă, chiar și pentru Polonia, Dacia 1300 era o mașină foarte eleganță."a declarat Duckadam, președintele de imagine al FCSB-ului, pentru TelekomSport.
Declarația se referă la discursul în care fostul internațional a fost menționat de Donald Tusk, președintele Consiliului European. VEZI AICI VIDEO ȘI MAI MULTE DETALII