Legea Sportului nu a primit avizul pentru a fi modificată, astfel că CSA Steaua va rămâne în continuare în Liga 2.
Dumitru Dragomir, fostul șef LPF, s-a amuzat după avizul negativ primit de „Legea Dîncu”. Iată cum a comentat „Corleone”.
„A luat-o în barbă și cu propunerea legislativă de modificare a Legii Sportului!”
„Nu pleacă nimeni, vedeți-vă de treabă! Aici este o organizare de oameni puternici. La Cluj nu e numai Varga.
Ce s-a întâmplat cu CFR Cluj, să le pună frână, cred că Federația a vrut să se dezică de domnul Dîncu astfel. I-au pus tălpi cu treaba asta. A luat-o în barbă și cu propunerea legislativă de modificare a Legii Sportului. Nu se disociază multă lume de domnia sa.
Cea mai bună organizare a fost la Craiova. Primărița asta are multă minte. A împăcat și capra și varza, le-a creat condiții formidabile și baze de pregătire.
Craiova este clubul cu cele mai bune condiții din această țară! Peste Farul și peste Steaua (n.r. FCSB). Țineți minte ce vă spun”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru fanatik.ro.