Dumitru Dragomir a vorbit despre războiul lui Gigi Becali și Adrian Mititelu cu FRF. Cei doi patroni vor să îl îndepărteze pe Răzvan Burleanu de la conducere.
“Nu e jale, că nu se întâmplă nimic. Vedeți-vă de treabă. Ștefan Popescu este un băiat foarte deștept. El a descâlcit ițele. Eu l-am descoperit pe el și el pe mine. El are dreptate în totalitate, 100%. Asta s-a știut din totdeauna, că Federația trebuie să intre în legalitate.
Da, Federația este în ilegalitate, pentru că a dat justiția verdictul, dar în două săptămâni intră în legalitate. Ei să apeleze la Popescu, care știe să le rezolve problema în timpul ăsta. Mititelu niciodată nu o să câștige războiul cu Federația, pentru că ei sunt stat în stat.
Pe Burleanu nu îl mișcă nimeni decât hotărârea Adunării Generale. Dacă se implică cineva să cheme președinții să îi amenințe, așa cum s-a întâmplat cu schimbarea lui Mircea Sandu. Burleanu e mai tare decât Iohannis”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.ro.