Fotbal Intern· 2 min citire

Cum argumentează Dușan Uhrin transformarea lui Dinamo din ultima săptămână: "Ne-am schimbat mentalitatea"

dusan iasi

dusan iasi

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 5 mai 2021, 19:20

De unde în urmă cu șapte zile erau la un punct de ultimul loc al clasamentului, "câinii" sunt acum deasupra liniei roșii înaintea ultimelor 270 de minute din play-out. 

După succesele cu FC Voluntari și Viitorul, Dinamo s-a impus și la Iași și acum fotbaliștii trupei din Ștefan cel Mare au șanse să evite și barajul.

"Prima repriză a fost foarte dificilă pentru noi, le-am spus jucătorilor că dacă vom începe bine partea secundă vom decide meciul în favoarea noastră. Avem trei victorii la rând, dar trebuie să câștigăm și runda viitoare cu Hermannstadt.

Avem trei zile de pregătire până atunci, apoi urmează și meciul de Cupa României. Ne-am schimbat mentalitatea, dar nu este nimic terminat", a declarat Dușan Uhrin Jr, după partida disputată în Moldova. 

DINAMO

Cehul a încercat să explice momentele de dinaintea pauzei când echipa sa s-a clătinat serios.

"Nu am reușit să acoperim bine terenul, nu am putut să îl marcăm pe autorul golului. Însă nivelul de încredere în cadrul echipei a crescut.  

Sunt bucuros pentru Morsay care a marcat pentru al doilea meci consecutiv, sunt fericit pentru acest rezultat. Nu vreau să vorbesc despre bonusuri, noi jucăm pentru sentimentele noastre de după jocuri", a mai transmis cehul de pe banca roș-abilor. 

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | Dinamo iese din zona retrogradării după a treia victorie la rând în Liga 1! Roș-albii se impun la Iași cu 2-1

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News