Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria sa. Echipa a fost părăsită de mulți jucători de bază, dar și de tehnicianul Dusan Uhrin. Se pare că antrenorul ceh și-a găsit deja o noua formație.
Mai exact, Uhrin venise pentru a 3-a oară la Dinamo, având ca obiectiv salvarea de la retrogradare, pe care l-a eșuat. Acesta și-a găsit un nou angajament, luând cu sine și un jucător de la Dinamo.
Dusan Uhrin și Răzvan Grădinaru, echipă nouă!
Conform celor de la Goal.com.cy, noul antrenor al echipei Karmiotissa din prima ligă din Cipru va fi Dusan Uhrin. La gruparea cipriotă va ajunge și Răzvan Grădinaru, jucător pe care antrenorul ceh l-a avut sub comandă la Dinamo.
„Dusan Uhrin nu a fost, încă, anunțat, dar urmează să fie prezentat la Karmiotissa. Primele patru transferuri sunt considerate deja parafate. Jucătorii care vor veni sunt mijlocașul în vârstă de 27 de ani Răzvan Grădinaru, fundașul stânga în vârstă de 30 de ani Tomas Celustka, fundașul dreapta de 30 de ani Manolis Tzanakakis și internaționalul de 22 de ani Ivoriboros Ivorobou”, a fost transmis de sursa menționată anterior.
În cariera sa de antrenor, Dusan Uhrin a mai antrenat echipe românești, printre care Poli Timișoara, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș și Dinamo, cu care a retrogradat.