Fotbal Intern· 3 min citire

Edward Iordănescu este convins: „Trebuie să învățăm din astfel de momente”

Edward Iordănescu

Edward Iordănescu

Scris de Ion Gabriel Publicat: 27 mar. 2024, 11:17

Naționala de fotbal a României a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei, amicalul care a avut loc pe Stadionul Civitas Metropolitano din Madrid.

„Trebuie să învățăm din astfel de momente”, recunoaște Edward Iordănescu

Naționala sud-americană a înscris prin Cordoba (6), Arias (35) și Asprilla (79), iar Hagi (84), și Tănase (90+4) au marcat golurile „tricolorilor”

Selecționerul României, Edward Iordănescu, transmite că meciul de pregătire a fost un test de maturitate din care jucătorii săi trebuie să învețe.

„A fost un test util, cel mai important test pe care echipa națională îl are sub comanda mea și un test pe care mi l-am dorit.

Am acceptat acest test în cunoștință de cauză, știam ce urma să întâlnim, o forță mondială, o echipă completă. Și nu întâmplător Columbia a bătut Germania, Spania, Brazilia.

Așa că pentru noi a fost un test util din care cu siguranță învățăm lucruri. Acest meci a fost un test de maturitate. Le-am spus băieților că trebuie să învățăm din astfel de momente, să ne inspirăm, să ne verificăm unde suntem.

Bineînțeles că nu sunt mulțumit de rezultat, dar sunt mulțumit de eforturile depuse și de faptul că echipa dă mereu tot ce are mai bun indiferent de adversar”, a afirmat Iordănescu.

„Noi cu Columbia am finalizat de 4 ori pe spațiul porții, în timp ce Brazilia de maximum 3 ori”, este concluzia lui Edward Iordănescu

Selecționerul își dorește să vadă mai multă claritate la jucători, iar aceștia să dovedească op siguranță mai bună la pase.

„Am tratat meciul ca un test pentru că am schimbat mult echipa, am dat minute pentru că am vrut să vedem mai mulți jucători și să experimentăm niște lucruri. Ne-am asumat.

Mă bucur totuși că echipa nu a cedat și ca de fiecare dată nu a renunțat și a dat tot ce a avut mai bun.

Ar fi trebuit să avem mai multă încredere, mai mult curaj, în special în prima repriză. Pentru că atunci când primești gol în minutul 5 te scutură un pic din punct de vedere emoțional.

Îmi doresc mai multă claritate, mai multă mișcare, mai multă siguranță la pase. Să ținem mai mult de minge, fiecare să își asume că nu pierde mingea.

Pentru că adversarul de azi a reacționat foarte bine atunci când noi am pierdut acele mingi. În repriza a doua a fost însă altceva, cei de pe bancă au intrat cu încredere, au marcat și au mai avut ocazii.

Dacă apelăm la statistică, noi cu Columbia am finalizat de 4 ori pe spațiul porții, în timp ce Brazilia, Germania și Spania au șutat de maximum 3 ori. Nu e întâmplare, dar e un test util”, a adăugat selecționerul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News