Fotbal Intern· 2 min citire

Edward Iordănescu este îngrijorat înaintea preliminariilor CE 2024: „Există riscul să îl pierdem și pe el”

Andrei Coubiș

Andrei Coubiș

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 22 dec. 2022, 19:31

Selecționerul naționalei de fotbal României, Edward Iordănescu, nu ascunde că există riscul ca prima reprezentativă să nu se bazeze pe Andrei Coubiș.

Edward Iordănescu spune că Andrei Coubiș este în vederile lui, pe o listă scurtă

Fundașul născut pe 29 septembrie 2003 la Milano este căpitanul echipei de tineret a lui AC Milan. Părinții lui s-au stabilit în Italia înainte ca fotbalistul să se nască, dar el a preferat să joace pentru naționalele U19, U20, U21 ale României.

Lucrurile s-au schimbat și există posibilitatea ca fotbalistul să joace pentru naționala de seniori a Italiei. Un prim semn ar fi faptul că la ultima acțiune a naționalei U21 n-a venit la convocare. Oficial, AC Milan a refuzat să-l lase să plece, deoarece nu era dată oficială FIFA.

„Există riscul să îl pierdem și pe Coubiș. Un jucător crescut în altă parte, cu altă mentalitate. Nu am lucrat cu el, pentru că este destul de tânăr. L-am urmărit, este pe o listă scurtă.

La acțiunea din noiembrie, am fost aproape de a-l aduce, dar încercăm să etapizăm lucrurile, avem priorități. Trebuie să avem grijă de jucătorii care formează nucleul echipei naționale.

Nu cred că este corect să debutăm un jucător repede ca să nu-l pierdem, să îl agățăm. Ce înseamnă asta, să-l agățăm de România? Nu sunt de acord cu asta.

S-au mai făcut astfel de lucruri, dar cât sunt eu la echipa națională nu voi avea gândirea asta. Primul lucru este să simți cu adevărat, nu vreau să te păcălesc, să te aduc, ca după aceea să nu mai poți să mergi în altă parte”, a spus Edi Iordănescu la Digi Sport Special.

Andrei Coubiș a început fotbalul la școala de fotbal Lomardia Uno, iar în 2019 a ajuns la juniorii lui AC Milan, iar în octombrie 2022 a semnat un contract cu gruparea italiană până în vara lui 2027.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News