Fotbal Intern· 2 min citire

Edward Iordănescu nu umblă cu jumătăți de măsură: „Trebuie să facă eforturi ca să se impună”

Edward Iordănescu

Edward Iordănescu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 22 mar. 2024, 18:13

Naționala de fotbal a României joacă azi, de la ora 21:45, pe Arena Națională, un amical cu Irlanda de Nord.

„Trebuie să facă eforturi ca să se impună”, a spus Edward Iordănescu, referindu-se la românii care evoluează în străinătate

De asemenea, marți, de la ora 21:30, echipa pregătită de Edward Iordănescu joacă împotriva Columbiei, la Madrid, pe Civitas Metropolitano.

Ambele meciuri fac parte din pregătirea în perspectiva prezenței la Campionatul European din vară, organizat de Germania. România a fost repartizată în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia și o echip venită din play-off-ul pentru Conference League, pe ruta B, adică Ucraina sau Islanda.

Conform regulamentului competiției, fiecare selecționer are ca termen-limită de anunțare a lotului o săptămână înaintea debutului în turneu.

În contextul în care România va juca primul meci la CE pe 17 iunie, cu Ucraina sau Islanda, Iordănescu trebuie să anunțe lotul cel mai târziu pe 10 iunie.

„Este o provocare pentru mine, e un semnal de alarmă pentru noi toți! Ei trebuie să facă eforturi ca să se impună. E o provocare ca ei să dea totul, ca în aceste puține zile rămase până la turneul final să încerce să ia cât mai multe minute jucate și să se impună!

Acum, ca să vorbim de o selecție finală e prematur. Este și această acțiune care ne va răspunde și la alte întrebări. Vom trage linie la final și vom lua deciziile cele mai pragmatice și practice în același timp.

Nu pot să gândesc cu sufletul, decât cu mintea și nu putem să mergem numeric așa cum mi-aș fi dorit. Trebuie să fim 23, trebuie să fim cât mai acoperiți pentru turneul final”, a declarat selecționerul, conform as.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News