Fotbal Intern· 2 min citire

Elias Charalambous anunță o revenire importantă la FCSB

Elias Charalambous. Foto: Profimedia

Elias Charalambous. Foto: Profimedia

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 29 sept. 2025, 09:01

Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB a tras concluziile la capătul partidei cu Oțelul Galați și a dezvăluit că un jucător important se întoarce pe teren.

"Trei puncte importante. În prima repriză nu am avut ritmul pe care-l voiam. S-a schimbat totul în repriza a doua. Jucătorii de pe bancă au ajutat echipa.

Am avut multe ocazii, vreo 3-4 clare. Dacă nu reușești să înscrii, suferi până la final. Băieții au arătat că pot câștiga. Nu am luat gol. Nu avem timp de odihnă, trebuie să ne refacem.

Când ai situații și nu ucizi jocul, trebuie să suferi până la final. Stoian și-a dorit mult să înscrie. Sunt mulțumit de atitudinea din repriza a doua.

Cu Graovac vom vedea. Cred că Șut va fi cu noi la meciul următor. Trebuie să ne ocupăm de Young Boys. Au pierdut cu Panathinaikos în prima etapă. Trebuie să fim gata pentru un meci mare joi. Aștept ca suporterii să fie aproape de băieți.

Cel mai bun lucru pentru a schimba situația este să câștigi meciuri. Știm drumul pe care îl avem de parcurs. E un avantaj când jucătorii pot evolua pe mai multe poziții, dar nu este despre unul sau doi jucători, ci despre o echipă întreagă", a declarat Elias Charalambous.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News