Antrenorul cipriot Elias Charalambous a ajuns la FCSB după prima etapă a play-off-ului, dar a ratat câștigarea titlului.
Elias Charalambous rămâne la FCSB, dacă acceptă un salariu mai mic de 10.000 de euro
Când a semnat cu FCSB, echipa era pe locul 3, la 5p de liderul Farul. Cu 2 etape înainte de final, echipa roș-albastră era în lupta la titlu, iar cu o victorie în deplasare cu Farul devenea principala favorită.
A pierdut, însă, cu 2-3, deși avea 2-0 în minutul 17, iar FCSB nu mai are nicio șansă la titlu. A fost al doilea eșec pentru cipriot, după 0-1 în Giulești. Patronul Gigi Becali nu i-a găsit nicio vină și spune că-l vrea în continuare, dacă acceptă un salariu mai mic.
„Rămâne, da ... să vedem în ce condiții. Eu acum fac tăieri. La academie, peste tot. Trebuie făcute tăieri că, dacă nu, îngheață picioarele”, a spus Becali, cu trimitere la zicala că se întânde cât îl ține plapuma, ca să nu-i înghețe picioarele.
„Dacă vrea el să rămână la un salariu mai mic, de la 10.000 de euro să se micșoreze... să aibă prime de obiectiv, ceva, play-off, cupe europene, cred că rămâne”, a declarat Becali.