Steaua București a câștigat cu 2-1, în fața celor de la ASA Târgu Mureș.
Partida a contat pentru etapa cu numărul 6 din Superligă.
”Militarii” au reușit să revină în meci, după ce au fost conduși cu 0-1.
După meci, Emil Grădinescu a analizat situația celor de la CSA Steaua.
"Soluția ar fi clară, o știe toată lumea. La meciul ăsta au asistat 1679 de spectatori, la meci cu liderul seriei secunde, 1679, în patru meciuri acasă au aproximativ 9000 de spectatori, în patru meciuri adunate. Despre ce vorbim?
Cel mai bine a explicat situația Șiman, în momentul în care tu ai înființat clubul CSA Steaua București, ai înființat în 2017 secția de fotbal, dacă ai înființat-o înseamnă că ai rupt orice legătură cu trecutul. Deci, aia a fost marea greșeală, felul în care a fost conceput actul de înființare. Mai departe, tot ce a hotărât instanța, trecem cu vederea. E în nota generală a multora dintre hotărârile judecătorești din ziua de azi", a declarat Emil Grădinescu.