Craiova o va întâlni pe Astra, la Giurgiu, miercuri, 29 iulie, de la ora 21.30, în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1.
Craiovenii au efectuat o ultimă testare a fotbaliștilor și oficialilor înaintea următorului meci de campionat.
Din fercire, toți au primit rezultate negative astfel încât disputarea partidei cu Astra din următoarea etapă a Ligii 1 nu este pusă în pericol. Verificarea stării de sănătate a juveților a fost făcută vineri de către DSP Dolj. Oltenii au stat izolați în aceste zile în cantonamentul din Lunca Jiului și nu s-au pregătit în această săptămână după ce trei persoane din cadrul echipei au fost descoperite ca fiind infectate cu noua maladie din China.
Team-managerul Lucian Pretorian, unul dintre secunzii lui Bergodi, Gigi Ciurea, precum și preparatorul fizic Cornel Blejan, au fost declarați pozitivi la testările anterioare. Antrenorul italian al Craiovei cât și unul dintre jucători, care au avut teste neconcludente au primit până la urmă rezultate negative. În condițiile date, Craiova își continuă cursa pentru titlu miercuri, la Giurgiu, cu partida împotriva Astrei, din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 1.